Danemarca și Suedia se înfruntă azi, de la ora 18:30, în marea finală a Campionatului Mondial de Handbal Masculin 2021 din Egipt. Este a doua finală nordică la rând. În 2019, Danemarca a învins Norvegia în ultimul act cu scorul de 31-22.
Puțini au anticipat o astfel de finală în Egipt 2021. Danemarca era creditată cu prima șansă, și-a respectat statutul de mare favorită. În schimb, Suedia a stricat foarte multe calcule. Selecționata condusă de Glenn Solberg nu a fost luată în calcule din mai multe considerente. În primul rând a avut de la bun început multe absențe. Presa internațională a identificat cel puțin șapte nume mari care nu au făcut deplasarea din diferite motive: Mikael Appelgren, Niclas Ekberg, Jesper Nielsen, Andreas Nilsson, Lukas Nilsson, Simon Jeppsson, Linus Arnesson. Apoi, Suedia a avut la dispoziție o echipă tânără, fără mare experiență, excepție fiind 3-4 jucători.
Danemarca este campioana en-titre și are șansa de a intra în galeria naționalelor care au câștigat două ediții consecutiv. Doar trei națiuni au mai reușit o astfel de performanță: Suedia, România și Franța. Mikkel Hansen & Co au avut parte de un traseu accesibil până în sferturi, delifând practic în primele șase jocuri. Emoții mari au avut doar cu Egipt în „sferturi”, unde au câștigat la 7 metri (39-38). În semifinale, nordicii și-au făcut meciul mai ușor cu Spania (35-33), acesta fiind, probabil, și cel mai bun joc de la Campionatul Mondial, din punct de vedere al calității.
Atacul Danemarcei a fost uriaș, la ora finalei având o medie de 35,25 goluri pe meci. Având în vedere că a câștigat titlul mondial și în 2019 cu 10 victorii, iar aici nu a pierdut nicio partidă, selecționata lui Nikolaj Jacobsen a ajuns la 19 partide consecutive fără înfrângere. A urcat pe locul 2 all-time după Franța, care are 25 de jocuri la rând fără eșec.
Suedia nu a intrat în primele cinci națiuni la start, din punct de vedere al șanselor, dar cu o apărare consistentă, excelentă pe contraatac și flămândă de rezultate a depășit toate așteptările. Rezultatele cele mai importante până aici au fost: 24-23 cu Egipt, 28-28 cu Slovenia, 34-20 cu Rusia, 35-23 cu Qatar în sferturi și 32-26 cu Franța în semifinale. În meciul care i-a asigurat cel puțin o medalie, prima după 20 de ani, Suedia a avut un portar fabulos, pe Andreas Palicka. Acesta încearcă să se ridice acum la nivelul lui Niklas Landin, singura șansă a Suediei să emită pretenții la câștigarea medaliei de aur.
„Danemarca este o echipă incredibil de bună, dar și noi am arătat că suntem fantastici, Vom intra să câștigăm. Este fantastic să știm că suntem una dintre cele mai bune două echipe din lume”, a precizat Glenn Solberg, antrenorul Suediei.
„Munca aduce rezultate. Am avut până acum un campionat perfect și fantastic și visăm să câștigăm titlul mondial”, Glenn Solberg
Danemarca este creditată cu prima șansă în această finală și este neînvinsă de 3 ani într-un joc cu Suedia. La Mondialul din 2019, actuala campioană mondială s-a impus cu 30-26. Ultimul succes al Suediei a fost înregistrat la Euro 2018, când s-a impus după prelungiri, cu 35-34.
La titluri mondiale, Suedia este clar în avantaj, având patru trofee, față de unul al adversarilor. Fiecare selecționată a pierdut și câte trei finale. Danemarca este la a patra finală în ultimul deceniu. Cele două selecționate sunt adversare pentru prima dată într-o finală de Campionat Mondial.
Suedia caută să pună capăt unei așteptări de 22 de ani pentru a cuceri din nou medalia de aur. Ultimul mare triumf a fost înregistrat la ediția 1999, tot în Egipt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER